Logo
🔍

Zaharia 7 BIV2014

« Posturi și binecuvântări

1. Era anul al patrulea, De când Dariu împărățea. Din luna-n cari în an se-arată A noua și este chemată „Chisleu”, abia de a venit A patra zi, când a vorbit, Din nou, cuvântul Domnului, Lui Zaharia, deci celui Cari se vădea a fi proroc, Aflat atunci, în acel loc.

2. Pe Șarețer și pe cel care Reghem-Melec, drept nume, are Trimisu-i-a poporu-acel Cari se aflase la Betel, Ca să se roage Domnului. Au mers atunci, în fața Lui, Și-aceia care se vădeau Că pe cei doi îi însoțeau.

3. S-au dus la Casa cea pe care Domnul oștirilor o are, Să-i vadă pe prorocii toți Și-asemenea și pe preoți, Ca să le pună o-ntrebare: „Mai trebuie să plângem, oare, Și-a cincea lună? Să cătăm Și-acum, mereu, să ne-nfrânăm, Așa după cum am făcut Și-n anii care au trecut?”

4. Cuvântul Celuia pe care, Drept Domn al ei, oștirea-L are, Din nou la mine a venit Și-n felu-acesta mi-a vorbit:

5. „Du-te și spune la popor Și-asemenea preoților: „Când ați postit și ați plâns voi, În luna-a cincea, iar apoi În cea de-a șaptea – cum știut E că mereu voi ați făcut De șaptezeci de ani, prea bine – Oare postit-ați pentru Mine?

6. Și când mâncați și beți apoi, Nu faceți asta pentru voi?

7. Dar nu știți, oare, ce cuvinte Vestit-a Domnul, mai ‘nainte, Prin cei care v-au prorocit Când încă era locuit Ierusalimul și avea Încă, asupră-i, liniștea Ce se-ntinsese împrejur – Peste cetățile din jur – Și locuită era toată Câmpia-n miazăzi aflată?”

8. Cuvântul Domnului s-a dus La Zaharia și i-a spus:

9. „Așa a zis Acel pe care Drept Domn al ei, oștirea-L are: „Faceți cu-adevărat dreptate! Purtați-vă cu bunătate Și să arete fiecare, Aproapelui său, îndurare!

10. Pe văduve le ocrotiți! Pe cei orfani nu-i asupriți, Nici pe săracul de la voi Și nici pe cel străin apoi! Nimeni să nu gândească rău, În inimă, de frate’ său!

11. Dar ei n-au vrut să ia aminte Când s-au rostit aste cuvinte: Urechile și-au astupat Și-au întors spatele, de-ndat’.

12. Ca diamantul și-au făcut Inima lor, căci nu au vrut S-asculte Legea Domnului Și nici cuvintele Celui Cari Domn al oștii S-a vădit Și prin al Său Duh, le-a rostit, Prin toți prorocii cei pe care Ia tot trimis, fără-ncetare. Din astă pricină, apoi, Domnul oștirilor, pe voi, Ajuns-a de S-a mâniat.

13. Când El chema, n-ați ascultat. De-aceea, zis-a Cel pe care, Drept Domn al ei, oștirea-L are: „Când M-au chemat, la rândul Meu, N-am vrut ca să-i ascult, nici Eu,

14. Ci pentru că M-au mâniat, În lume, i-am împrăștiat Și-astfel, la neamuri, au șezut, Pe care nu le-au cunoscut. În urma lor, am pustiit Țara, încât n-a mai voit – După aceea – nimenea Să vină ca să șeadă-n ea, Pentru că țara cea plăcută Fost-a-n pustie prefăcută!”

»