Zaharia 7 VDCL

1. Și a fost așa: în anul al patrulea al lui Dariu împăratul, cuvântul Domnului a fost către Zaharia, în ziua a patra a lunii a noua, adică în luna Chisleu,

2. când cei din Betel trimiseseră pe Șarețer și pe Reghem‐Melec și pe oamenii lui să facă cerere Domnului

3. și să vorbească preoților care erau în casa Domnului oștirilor și prorocilor, zicând: Să plâng oare în luna a cincea, despărțindu‐mă cum am făcut de atâția ani?

4. Atunci cuvântul Domnului oștirilor a fost către mine, zicând:

5. Vorbește către tot poporul țării și către preoți, zicând: Când ați postit și ați bocit în luna a cincea și în luna a șaptea în acești șaptezeci de ani, oare cu adevărat pentru mine, chiar pentru mine ați postit?

6. Și când ați mâncat și când ați băut, oare nu erați voi cei ce mâncau și beau?

7. Oare nu acestea sunt cuvintele pe care le‐a strigat Domnul prin prorocii de mai înainte, când Ierusalimul era locuit în pace și cetățile sale din jurul său, și partea de miazăzi și câmpia erau locuite?

8. Și cuvântul Domnului a fost către Zaharia, zicând:

9. Așa vorbește Domnul oștirilor, zicând: Judecați judecată adevărată și arătați îndurare și milă unul altuia.

10. Și nu apăsați pe văduvă și pe orfan, pe străinul de loc și pe cel necăjit! Și nu cugetați rău în inima voastră, unul împotriva fratelui său.

11. Dar ei n‐au voit să asculte și au întors un umăr răzvrătitor; și și‐au astupat urechile ca să n‐audă.

12. Da, și‐au făcut inima ca diamantul, ca să n‐asculte legea și cuvintele pe care le‐a trimis Domnul oștirilor prin Duhul său, prin prorocii de mai înainte. De aceea a fost o mânie mare de la Domnul oștirilor.

13. Și a fost așa: precum el striga și ei n‐au vrut s‐audă, tot așa ei vor striga și nu‐i voi auzi, zice Domnul oștirilor.

14. Și‐i voi risipi, ca prin un vârtej de vânt, între toate neamurile pe care nu le cunoșteau. Și țara a fost pustie în urma lor, așa că nimeni nu trecea prin ea, nici nu se întorcea din ea: căci au făcut pustie țara dorită.