Zaharia 9 BIV2014

1. „Iată Cuvântul Domnului! Iată dar, prorocia Lui, Despre țara, Hadrac, chemată. Lucrul cel care se arată, De la Damasc se va porni, Căci de acolo va veni. „Domnul, privirea, Își rotește Peste popoare și privește Spre semințiile pe care Neamul lui Israel le are.

2. Privește și peste Hamat Care se află așezat Lângă Damasc. Spre Tir, privește – Sidonul nu îl ocolește – Cu toată-a lor înțelepciunea Pe cari putut-au s-o adune.

3. Întărituri Tiru-a zidit Și mult argint a-ngrămădit. Argintul lui e-asemenea Precum este și pulberea, Iar aurul său strâns, apoi, E ca al uliței noroi.

4. Iată că Domnu-Și va întinde Al Său braț și îl va cuprinde. În mare-l va zvârli, pe loc, Și îl va arde-apoi, cu foc.

5. Tot Ascalonul va vedea, Ce soartă, Tirul va avea Și fi-va tare-nspăimântat. Prinsă de-un mare tremurat, Gaza va fi atunci. La fel, Ecronul tremură și el, Căci de rușine s-a umplut Acel în cari s-a încrezut. Pieri-va cel ce-i așezat În Gaza ca și împărat, Iar Ascalonul – negreșit – N-o să mai fie locuit.

6. Străinul se va arăta Și în Azdod, apoi, va sta. Mândria Filistenilor, Pradă va fi străinilor.

7. Din gură, sângele-i voi scoate Și urâciunile lui toate Cari între dinți i se găsesc Și idolești se dovedesc, Pentru a fi și el, din viță, Numai o simplă rămășiță Pentru Acel care, mereu, Este al nostru Dumnezeu; Să fie precum se arată O căpetenie aflată În Iuda, iar Ecronul poate, Ca Iebusiții să arate.

8. Voi sta, în timpurile-acele, Numai în jurul Casei Mele, S-o apăr contra tuturor, Contra oștirii și-a celor Care se duc și vin, mereu. Atunci, de strajă voi fi Eu. Am să privesc cu ochii Mei Și n-am să-ngădui, peste ei, Să vină cel ce asuprește.

9. Saltă acum! Te veselește Tu, fiică a Sionului! Fiica Ierusalimului Saltă și tu, de veselie, Și strigă-acum, cu bucurie! Iată-L pe Împărat că vine Și se apropie de tine! Iată-L, El e neprihănit! Vine biruitor, smerit! El se apropie de tine! Călare, pe măgar, El vine! Pe mânzul măgăriței, iată, Venind spre tine, se arată!

10. Iată, voi nimici apoi, Carele toate de război, Ce sunt aflate-n Efraim, Și caii din Ierusalim. Și arcurile-atunci, voiesc – Pe toate – să le nimicesc. El va vesti neamurilor, Pacea-n ținuturile lor, Iar a Lui stăpânire are, Din mal de mare-n mal de mare, Să se întindă, începând Chiar de la râu și ajungând La marginile care sânt Puse pentru acest pământ.

11. Sioane, pentru tine-apoi, Am să-ți scot prinșii de război Din groapa-n care au căzut, În care, apă, n-au avut. Îi scap pe cei cari prinși îți sânt, Doar pentru al tău legământ, Pe care l-ai pecetluit Cu sânge, când l-ai întocmit.

12. La cetățuie, înapoi, Să vină prinșii de război, Plini de nădejde! Negreșit, Îți voi întoarce, îndoit!

13. Arc am să-Mi fac din Iuda, iată, Iar Efraim Îmi e săgeată. Sioane, scol pe ai tăi fii, Căci la ai Greciei copii, În contră, am să-i pun să stea! Te fac precum e sabia Unui viteaz, biruitor!

14. Dar Domnul, pe deasupra lor Se-arată, iar săgeata Lui, Asemenea fulgerului Are să fie, când pornește. El, trâmbița, Își pregătește. Apoi, o ia și trâmbițează Puternic și înaintează În vijelia ce se-arată A fi în miazăzi iscată.

15. Atunci, Domnul oștirilor Va ocroti al lor popor, Iar pietrele ce-s pregătite – De praștie – vor fi zdrobite. Vor bea, vor face gălăgie Exact așa precum se știe Că fac cei cari sunt amețiți De vin, și plini vor fi găsiți, Asemenea unui pahar De jertfă, sau ca un altar Cu colțurile încărcate De jertfele ce au fost date.

16. Acela care, tot mereu, Le este Domn și Dumnezeu – Atunci – o să le dea scăpare, Pentru că ei sunt turma care Cuprinsă-i în poporul Său Și-i va scăpa de orice rău!

17. O! Cât sunt de înfloritori, Cât de frumoși și zâmbitori! Grâul cari o să se sporească, Pe tineri o să-i veselească, Iar mustul curge-va-n șuvoi Veselind fetele apoi.”