Țefania 1 BIV2014
1. Cuvântul cel venit de sus, Al Domnului, care-a fost spus Către Țefania cel care E al lui Cuși fiu, cari îl are – Drept tată – pe Ghedalia. El este de-asemenea Fecior și pentru Amaria, Precum și pentru Ezechia. În timpu-acela, la domnie, În a lui Iuda-mpărăție, Fusese cel cari se vădea Al lui Amon fiu, Iosia.
2. „Voi nimici, de pe pământ, Toate câte pe el, azi, sânt” – Spusese Domnul. „Nimicesc
3. Oameni și vite. Prăpădesc Popoarele păsărilor, Precum și peștii mărilor Și pietrele de poticnire Și pe cei răi de peste fire. Pe tot pământul, îi lovesc Pe oameni și îi nimicesc. Îi spulber cu desăvârșire.
4. Am să-Mi întorc a Mea privire Și spre Ierusalim întind Brațul și am să îl cuprind Pe Iuda. Cu desăvârșire Voi spulbera, de peste fire, Urma lui Bal, numele care Acela ce-i slujește-l are Și de asemenea pe toți Cari se vădesc ai lui preoți.
5. Îi nimicesc pe cei pe care Urcă s-aducă închinare – Pe-acoperiș – oștirilor Ce sunt ale cerurilor, Pe-aceia cari s-au închinat Și cari pe Domnul au jurat, Dar în același timp – la fel – Au mai jurat și pe acel Care, Malcam, este chemat Și este al lor împărat.
6. Pe-aceia care s-au vădit Pe Domnul că L-au părăsit, Pe cei cari nu L-au căutat Și cari de El n-au întrebat, Pe-aceia am să îi lovesc, Pentru că vreau să-i nimicesc.”
7. „Tăcere-n fața Domnului! Căci e aproape ziua Lui, În care jertfe-a pregătit Și-ospețele Și le-a sfințit.
8. În ziua jertfei Domnului, Pe fiii împăratului, Pe voievozi, pe orișicine Va îmbrăca haine străine Am să îi pedepsesc. Cu ei,
9. Îi pedepsesc și pe acei Cari peste prag sar, pe cei care Cu silnicii și înșelare Au umplut casele celor Ce s-au vădit stăpâni ai lor.”
10. „În ziua ‘ceea”– Domnul zice – „Mare prăpăd are să pice Pe culmile dealurilor. Atunci, la poarta peștilor, Au să se-audă țipete De jale doar, și urlete În mahalalele aflate În altă parte din cetate.
11. Locuitori din Macteș, voi Vă văietați dar, căci apoi, Cei care fac negoț, să știți Că au să fie nimiciți. De-asemenea, cei încărcați Cu-argint nu vor mai fi cruțați, Căci spulberați de peste fire Vor fi ei, cu desăvârșire.
12. Când vremea ‘ceea va veni, Atuncea Eu voi scormoni Ierusalimul vostru mare – În orice loc – cu felinare, Pentru că am să-i pedepsesc Pe toți cei cari se bizuiesc Pe ale lor drojdii și zic: „Nu se va întâmpla nimic, Căci Domnul, din înaltul Său, Nu face nici bine, nici rău!”
13. A lor avere adunată, De jaf are să fie dată, Iar casele lor pustiite Ajunge-vor și nimicite. Case, ei au să își zidească, Dar nu au să le locuiască. Vii vor sădi, făr’ a avea Parte din al lor vin să bea.”
14. Iată că vine peste fire A Domnului zi! De-mplinire, Aproape-i ziua Lui, căci are Ca să sosească-n grabă mare! Amarnică e ziua Lui Și-atunci plânsul viteazului O să se-audă, cu amar, Dintr-un hotar, în alt hotar.
15. Ziua aceea o să fie Menită numai de mânie, De groază și de necaz mare, Pentru că este ziua care E dată pentru pustiire, Precum și pentru nimicire. Este o zi întunecată, De nori și beznă înecată,
16. O zi în care trâmbița Țipătul și-l va înălța În strigătele de război Cari se vor îndrepta, apoi, Către cetățile zidite Și turnurile întărite.
17. Atuncea, omenirea are Să fie pusă-n strâmtorare. Va bâjbâi, cum bâjbâiesc Cei care orbi se dovedesc, Căci împotriva Domnului Este păcatul omului. De-aceea, sângele vărsat Are a fi asemănat Cu praful, iar carnea apoi, O-mprăștii ca pe un gunoi!
18. Aurul ce îl vor avea Și-argintul lor, de-asemenea, Nu vor putea să-i izbăvească, Atunci când are să sosească, În lume, ziua Domnului. De focul geloziei Lui, Întreaga țară mistuită Are a fi și nimicită, Cu toți cei care se vădesc Că pe al ei cuprins trăiesc.