Țefania 3 VDC
1. Vai de cetatea îndărătnică și spurcată, vai de cetatea plină de asuprire!
2. Ea n-ascultă de niciun glas, nu ține seama de mustrare, nu se încrede în Domnul, nu se apropie de Dumnezeul său.
3. Căpeteniile ei în mijlocul ei sunt niște lei care răcnesc; judecătorii ei sunt niște lupi de seară, care nu mai lasă niciun os până dimineața.
4. Prorocii ei sunt ușuratici și înșelători; preoții ei pângăresc lucrurile sfinte, calcă Legea.
5. Domnul este fără prihană în mijlocul ei. El nu face nicio nelegiuire; în fiecare dimineață, El Își scoate la lumină judecățile fără să înceteze vreodată, dar cine este nelegiuit nu știe de rușine!
6. „Am nimicit neamuri, le-am dărâmat turnurile, le-am pustiit ulițele și nu mai trece nimeni pe ele! Cetățile lor sunt pustiite, nu mai au niciun om în ele și nimeni nu mai locuiește în ele!
7. Ziceam: ‘Dacă ai voi măcar să te temi de Mine și să ții seama de mustrare! Nu ți-ar fi nimicită locuința și n-ar veni peste tine toate pedepsele cu care te-am amenințat.’ Dar ei s-au grăbit să-și strice toate faptele.
8. De aceea așteptați numai”, zice Domnul, „până în ziua când Mă voi scula la pradă, căci am hotărât să strâng neamurile, să adun împărățiile, ca să-Mi vărs urgia peste ele, toată aprinderea mâniei Mele, căci toată țara va fi mistuită de focul geloziei Mele.
9. Atunci voi da popoarelor buze curate, ca toți să cheme Numele Domnului, ca să-I slujească într-un gând.
10. Dincolo de râurile Etiopiei Îmi vor aduce daruri de mâncare închinătorii mei, obștea Mea cea risipită.
11. În ziua aceea, nu vei mai avea nevoie să roșești de toate faptele tale prin care ai păcătuit împotriva Mea, căci atunci voi scoate din mijlocul tău pe cei trufași și nu te vei mai îngâmfa pe muntele Meu cel sfânt!
12. Voi lăsa în mijlocul tău un popor smerit și mic, care se va încrede în Numele Domnului.
13. Rămășițele lui Israel nu vor mai săvârși nelegiuire, nu vor mai spune minciuni și nici în gura lor nu se va mai găsi o limbă înșelătoare. Ci vor paște și se vor odihni și nimeni nu-i va tulbura.”
14. Strigă de bucurie, fiica Sionului! Strigă de veselie, Israele! Bucură-te și saltă de veselie din toată inima ta, fiica Ierusalimului!
15. Domnul a abătut de la tine pedepsele tale, a îndepărtat pe vrăjmașul tău; Domnul, Împăratul lui Israel, este în mijlocul tău; nu trebuie să te mai temi de nicio nenorocire!
16. În ziua aceea, se va zice Ierusalimului: „Nu te teme de nimic! Sioane, să nu-ți slăbească mâinile!
17. Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău, ca un viteaz care poate ajuta; Se va bucura de tine cu mare bucurie, va tăcea în dragostea Lui și nu va mai putea de veselie pentru tine.”
18. „Voi strânge pe cei întristați care sunt departe de adunarea sfântă, pe cei ieșiți din sânul tău asupra cărora acum apasă ocara.
19. Iată, în vremea aceea, voi lucra împotriva tuturor asupritorilor tăi; voi izbăvi pe cei șchiopi și voi strânge pe cei ce au fost izgoniți și îi voi face o pricină de laudă și de slavă în toate țările unde sunt de ocară acum.
20. În vremea aceea, vă voi aduce înapoi; în vremea aceea, vă voi strânge, căci vă voi face o pricină de slavă și de laudă între toate popoarele pământului, când voi aduce înapoi pe prinșii voștri de război sub ochii voștri”, zice Domnul.