Țefania 3 VDCL
1. Vai de cea răzvrătitoare, de cea stricată, de cetatea apăsătoare!
2. N‐a ascultat glasul, n‐a primit învățătura, nu s‐a încrezut în Domnul, nu s‐a apropiat de Dumnezeul ei.
3. Mai marii ei în mijlocul ei sunt lei ce răcnesc; judecătorii ei sunt lupi de seară, care nu lasă nimic pe dimineață.
4. Prorocii ei sunt semeți și vânzători. Preoții ei pângăresc sfântul locaș, siluiesc legea.
5. Domnul cel drept este în mijlocul ei, el nu face nicio nedreptate. În fiecare dimineață scoate la lumină judecata sa, el niciodată nu lipsește; dar cel nedrept nu știe de rușine.
6. Am stârpit neamuri, turnurile lor sunt pustiite; le‐am pustiit ulițele încât nimic nu trece. Cetățile lor sunt nimicite încât nu este niciun om, nu este niciun locuitor.
7. Am zis: Teme‐te numai de mine, primește învățătura; astfel locuința ei nu va fi stârpită, oricum aș pedepsi‐o. Dar s‐au sculat de dimineață și și‐au stricat toate faptele lor.
8. De aceea așteptați‐mă, zice Domnul, până în ziua în care mă voi scula la pradă. Căci hotărârea mea este să adun neamurile, să strâng împărățiile, să‐mi vărs furia asupra lor, toată aprinderea mâniei mele; căci tot pământul va fi mistuit de focul geloziei mele.
9. Căci atunci voi schimba buzele popoarelor într‐o buză curată, ca toate să cheme numele Domnului, să‐i slujească cu un singur gând.
10. De dincolo de râurile Etiopiei îmi vor aduce ca dar de mâncare pe rugătorii mei, pe fiica celor împrăștiați ai mei.
11. În ziua aceea nu te vei rușina de toate faptele tale, cu care ai făcut fărădelege împotriva mea. Căci atunci voi depărta din mijlocul tău pe cei ce se veselesc în măreția ta și nu te vei mai semeți pe sfântul meu munte.
12. Și voi lăsa în mijlocul tău un popor necăjit și sărac și își vor pune încrederea în numele Domnului.
13. Rămășița lui Israel nu va lucra nedreptate și nu va vorbi minciuni și în gura lor nu se va afla limbă înșelătoare, ci vor paște și se vor culca și nu va fi cine să‐i înspăimânte.
14. Saltă, fiică a Sionului! Chiuie Israele! Bucură‐te și veselește‐te din toată inima, fiică a Ierusalimului!
15. Domnul a depărtat judecățile tale, a lepădat pe vrăjmașul tău. Împăratul lui Israel, Domnul, este în mijlocul tău: nu vei mai vedea niciun rău!
16. În ziua aceea se va zice Ierusalimului: Nu te teme! Sionului: Să nu‐ți slăbească mâinile!
17. Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău, un viteaz care va mântui: el se va bucura cu bucurie de tine; va tăcea în iubirea sa, se va veseli cu cântare de tine.
18. Voi strânge pe cei ce se întristează departe de adunările de sărbătoare, care sunt din tine: ocara era o povară asupra lor.
19. Iată, în vremea aceea, voi pierde pe toți cei ce te apasă: și voi mântui pe cea oloagă și voi aduna pe cea izgonită; și‐i voi face o laudă și un nume în toate țările unde au fost de rușine.
20. În vremea aceea vă voi aduce înapoi, da, în vremea când vă voi strânge, căci vă voi face un nume și o laudă între toate popoarele pământului, când voi aduce înapoi robia voastră înaintea ochilor voștri, zice Domnul.